Archive for category Poetry

into my eyes

DSCF3676

 

 

 

 

 

 

entering this virtual space
this grey film of deaf vibration
I see
an image of myself
with wide cut eyes in the linear
shape of the face
just like the mouths of two graves
cut into the levelled
surface
of what once used to be
a glade
a shelter of joyful greenery
a dewy spot under
embracing light

the horror
of looking into the hollow orbits
seeing the vampire inside
that creature always hungry for shattered dreams
for soft juicy crumbles
our once hopeful lips lost while reaching
to meet
the horror
of rattling bones thrown inside
this pit of sorrow
slim and sharp like
the edges of a broken glass
which once poured
intoxicating mysterious juices
for our tongues tangled together

when the heart feels
like a graveyard for all the lost love
the soul
can only be the haunting ghost
in a mind
where all hopes have been strangled

this burden
which has been placed on me
the burden of all the failures and unmet expectations
is nailing me to my own bones
like a bird tenderly wrapped
in barbed wire

do not look into my eyes tonight
they became
nocturnal dwellings
for the demon of ghastly love
 

Leave a comment

beautiful people

Berlin16

 

 

 

 

 

 

knowing so many beautiful people
I feel lost
while walking moving and talking
amongst so many figures of
grey crumpled paper
which rustle relentlessly but
don’t mean anything
really

knowing so many beautiful hearts
which flew their blood
velvety and embracing
like liquid flowers under my
filtering eyes
my heart feels entrapped
in a trivial game of
fitting bricks filling gaps with concrete
gazing at the river of tarmac
inhaling whispered non-sense

this space
with its faltered moves
like a hybrid and shiftless monster
whom nobody ever means to look at
or give any importance whatsoever
this space is nothing but
all the load we carelessly produce and induce
in flimsy attempts
to ignore the lack of
ourselves
of other selves

knowing and forgetting
sleep gets us
like a final blow in a quiet
and undecided conflict
a war of all our ghosts
of all the times we slip away into greyness
into meaningless scribbled
lumps of paper

 

, , , , , , , ,

Leave a comment

the never childhoods

we’ve filled our pockets
with small corpses of hanged sparrows
through the fabric’s ruptures
their beaks rewrite the code
of shame imprinted inside the skin
the same reason for which
we only strip
in the few hours of self-forgetting
when there is nothing more to lose
to scalpel-like glances

into this present time clothed in white walls
the windows bear the names
of each and every new pain
and just one exit
abandonment

in those days
only our old traps for catching
tales
when we were waiting
for new and fascinating limbs to grow
out of every
warm and flexible joint
but our ligaments hardened one by one
until reaching the state of disguised scaffolds

podiums for our crimes which
innocent
pensive
and useless
we carry in involuntary appendixes
hemmed under our clothes 

 
our childhoods have never happened
we’ve inherited a world
like an underground train tunnel to be constructed
for a further 1000 years
plans of a golden future for
every sacrificed generation
of which nothing ever is to be heard anymore

only that
they milked their own cows kept their potatoes in cellars
the cats close to the stove
close to hope for their grandchildren to fare far better
only that

they clipped their children’s lips with safety pins
to keep them close shut
to stop them from telling dangerous stories
in the presence of strangers
they were shouting like hungry chained dogs
“brothers, we won, the mouths of the cannons
are embracing us wide open”

a world out of which we’ve only kept a few scraps
barely readable
for
a new code of learned indifference
because we want some as well
because it’s long enough that we’ve been the undesirables
the ghost-neighbours walled
in historical forgeries
the ragged ones banished from the last leftovers
of supper verdigrised in China crockery
because we come late as dinosaurs
too long ignored
clattering our incomplete skeletons
smiling with our half-smashed jaws

brothers, we’re here
stop this madness
our pockets filled with hanged sparrows
are all the baggage we’re bringing along
greet us with the gates wide open
with your leashed dogs
growling at our every eye blink
with your fears fiercely dangling by your necks

in the last act
we find ourselves in front of a firing squad
on the other side it’s still us
mirroring the gestures of a world we don’t understand
the uniforms rustle like
hostile foil
we execute in a ripple of laughter unstoppable for almost
200 years on
 

 

, , , , , , , ,

Leave a comment

Pentru că tot au fost alegeri Europarlamentare

Nu am mai scris de mult poezie și cumva tot efortul meu s-a împrăștiat în alte direcții (postat comenarii pe pagina Huffington Post, nou job, învățat make-up pentru o afacere pe care să o pornesc cu partenerul meu). Asta este prima poezie scrisă după cel puțin doi ani în care nu am mai pus nici un vers pe niciunde.

copilăriile niciodată 

ne-am umplut buzunarele
cu mici cadavre de vrăbii spânzurate
prin spărturile țesăturii
ciocurile lor rescriu un cod al
rușinii imprimate în piele
același motiv pentru care
ne dezbrăcăm
doar în puținele ore de uitare de sine
când nu avem nimic
de pierdut
privirilor bisturiu

într-un prezent îmbrăcat în pereți albi
ferestrele poartă numele
fiecărei dureri
și o singură ieșire
abandonul

pe atunci
doar
vechile noastre capcane de prins
povești
când așteptam
să ne crească noi și fascinante membre din fiecare încheietură
caldă flexibilă
însă ligamentele s-au întărit rând pe rând
până la statutul de spânzurători mascate

podiumuri ale crimelor noastre pe care
inocenți
îngândurați
și inutili
le purtăm în involuntare apendice
tivite sub haine

copilăriile noastre nu s-au întâmplat niciodată
am primit moștenire o lume
ca un subsol de metrou în construcție pentru încă
1000 de ani
proiecte pentru viitorul de aur
al fiecărei generații de sacrificiu
despre care nu se mai aude vreodată ceva
decât că
ei își mulgeau singuri vacile își țineau cartofii în pivnițe
pisicile lângă sobă
aproape de speranța că nepoții lor o vor duce mai bine
decât că
ei prindeau buzele copiilor cu invizibile ace de siguranță
să le lipească strâns
să nu spună bancuri periculoase în fața necunoscuților
decât că
ei zbierau ca niște câini înfometați în lanț
”fraților, am învins, gurile tunurilor ne îmbrățișează
larg căscate”

o lume din care am păstrat câteva tăieturi
abia descifrabile
pentru
un nou cod al nepăsării învățate
pentru că și noi vrem
pentru că ajunge cât am fost indezirabili
vecinii-fantome zidiți în
falsuri istorice
sărăntocii alungați de la ultimele resturi
de cină coclită în porțelanuri
pentru că venim din urmă ca niște dinozauri
prea mult ignorați
zdrăngănindu-le scheletele incomplete
zâmbind cu mandibule pe jumătate zdrobite

fraților, am ajuns, opriți
nebunia asta
buzunarele noastre pline de vrăbii spânzurate
sunt tot bagajul pe care îl aducem cu noi
primiți-ne cu porțile deschise
cu câinii legați
să ne mârâie fiecare mișcare de pleoapă
cu fricile fioros atârnate la gât

în ultimul act
ne regăsim în fruntea unui pluton de execuție
de partea cealaltă tot noi
oglindim gesturile unei lumi pe care nu o înțelegem
uniformele foșnesc ca niște stanioluri
dușmănoase
executăm
într-un hohot de râs neoprit de vreo 200 de ani
încoace

 

 

 

 

, , , , , , , , ,

Leave a comment

%d bloggers like this: