Cum a început treaba cu cărțile

Little_Red_Riding_Hood_-_Project_Gutenberg_etext_19993

Dacă e adevărat ce spune mama, pentru mine vorbirea a început cu o carte. Știu, știu, pare cumva incredibil, dar primul meu cuvânt se presupune că a fost numele unei cărți și s-ar fi întâmplat cam așa.
Aveam, la nici 1 an împlinit, o foarte frumoasă carte de povești cu foile groase, cartonate, și cu ilustrații care ieșeau în relief atunci când deschideai fiecare pagină. Îmi amintesc de minunățiile astea. Spune mama că, între pauzele de joacă supravegheată cu frumosul obiect, dispărea undeva pe dulap, la distanță și la siguranță de mâinile mele de bebeluș. Într-o bună seară începusem să cer ”Ușașa, Ușașa!” și să arăt undeva spre tavan. Ai mei s-au mirat un pic și în cele din urmă au înțeles că o vroiam pe Cenușăreasa.
Asta s-ar fi întâmplat când aveam 9 luni.

Tot de la mama știu că prietenele ei se mirau cum vorbesc eu atât de repede, până când, într-o zi, fiind cu una dintre ele la telefon, tot la a doua propoziție sau frază mi se adresa și mie, care eu se pare că eram în pătuțul de bebe. Prietena de la celălalt capăt al firului ar fi spus: ”Păi normal că fata vorbește deja, dacă tu vorbești atât de mult cu ea”.
Acum eu știu că mamele mai și exagerează, că în dorința lor de a se mândri cu copiii mai pot înflori sau înfrumuseța pe ici colo. E și un banc cu bufnița care îl ajută pe uliu să scape dintr-o capcană și prădătorul, recunoscător, o întreabă cum arată puii ei, ca să știe să nu-i mănânce. La care asta se fâstâcește și-i spune că sunt cei mai frumoși pui de zburătoare. Într-o bună zi dă uliul de un cuib cu niște pui atât de urâți, care parcă-parcă aduceau a bufniță, dar își zice că nu, nu au cum să fie ai ei, că sunt îngrozitor de nearătoși, așa că haț! îi halește.

Dar dacă ar fi să o cred pe mama, eu la 1 an și 10 luni, când am stat vreo lună de zile la Spitalul de Copii din Timișoara, din cauza unei bronșite groaznice care a însemnat începutul astmului, seara le spuneam povești asistentelor care veneau mereu în salonul meu. Sunt cumva sigură că nu eram deja un Ion Creangă feminin precoce, că probabil mama zicea poveștile sau mă ajuta, ea două vorbe, eu una, dar ea totuși insistă că așa stăteau lucrurile.
Ceea ce nu uit este cum mă adormea când nu mi se lipeau genele. Eram mărișoară deja, iar ea mă întindea pe picioarele ei, mă legăna și îmi cânta din ”Luceafărul” pe o melodie adaptată: ”a fost o dată ca-n povești, a fost ca niciodată, din rude mari împărătești, o prea frumoasă fată”. În alte nopți îmi spunea povești, de la ”Capra cu trei iezi” până la ”Scufița Roșie”.

Una dintre primele cărți de care îmi amintesc conștient și fără dubiu și parcă văd și desenele din ea a fost ”Căluțul de Foc”. Din păcate nu a mai fost reeditată recent, am căutat acum câțiva ani pe internet și am găsit numele pomenit doar de oameni care, la fel, doreau să găsească un exemplar prin anticariate. Povestea este a unui… cum altfel decât Căluț de Foc călătorind prin Univers de la stea la stea, planetă, cometă. Din ea îmi citea bunicul când venea seara de la serviciu, în vechiul apartament de la parterul înalt al unui bloc de la Deta, din spatele spitalului. Cică uneori, obosit, mai sărea câte un pasaj dintr-un capitol, să termine mai repede, dar eu cu gura pe el imediat că aia de ce n-a citit? Și bunicul mai spunea că, dacă știu eu ce zice în carte, de ce îl mai pun pe el să citească? Mă și văd ciondănindu-mă cu bunul și el apoi făcându-mi pe plac.
Mai târziu am avut un căluț roșu de plastic, pe roți galbene, pe care mă plimba tot el prin târg, până într-o zi când i-am deșurubat una dintre roți și am pierdut-o în tufele din spatele blocului.

Și mai târziu am descoperit cărțile lui Karl May și am făcut o mare pasiune pentru aventurile din Vestul Sălbatic, mai ales pentru, exact, cai! O să povestesc eu despre Winetou mai târziu, dar pot să spun că, deoarece în clasa I am avut 10 pe linie (nu la medii, la note), iar în a doua am avut doar o singură notă de 9, pentru care am plâns, i-am rugat pe ai mei să-mi cumpere cadou un cal. Mă și vedeam, jur, cum mă duc eu la ruga din Banat, pe 8 septembrie, călare! Imaginație, ce mai.

O pățanie acum haioasă, dar pe vremea aceea foarte emoțională am avut la mare, unde am mers câțiva ani la rând, până s-a născut fratele meu, pentru aerosolii care făceau bine la plămâni. Undeva în Eforie (sau Constanța? prietenii mei constănțeni mă pot corecta, dacă știu mai bine) era un teatru în aer liber și am fost acolo într-o seară la un spectacol de păpuși. Era ”Scufița Roșie”, eu știam povestea, și cu toate acestea… când lupul a înhățat-o pe fetiță și a înghițit-o de vie eu am plâââââns cu sughițuri și în gura mare, cu așa o disperare că îmi amintesc unii spectatori uitându-se la mine îngrijorați. Și nu mai știu dacă eram cu mama sau cu bunica, dar oricine ar fi fost a început să mă liniștească, ”dar mamă, tu știi povestea, știi că Scufița o să fie bine la urmă”.
Probabil imaginea de pe scenă, în fața ochilor mei, a fost mai mult decât puteam eu suporta în momentul acela.

Poveștile mi-au ținut companie, după cum ziceam și în postarea precedentă, și asta dinainte să pot citi. Într-o noapte în care eu eram doborâtă de febră, iar ai mei aveau o obligație să meargă la o nuntă, a rămas bunica din partea tatei cu mine. Mi-era tare rău, durerea de cap aproape nealinată, așa că buna Gina a stat și mi-a povestit. Am în minte foarte clar cum, atunci când se termina povestea, o luam de la capăt cu rău, rău, rău. După câteva povești, buna a găsit altceva să mă ajute: m-a învățat prima rugăciune.
Deși tata e preot, nu mi-a vârât nici un fel de doctrină pe gât. Într-adevăr, vroia să ne ducă mama la biserică, dar asta mai degrabă ca un gest firesc, de a da exemplu și a fi parte din comunitate. Așa că buna Gina m-a învățat ”Înger, îngerașul meu” când eu mă zbăteam cu febră. La urmă, dacă țin bine minte, m-am liniștit și am adormit.

Am iubit cartea cu ”Harap Alb”, mare, cât un ziar clasic, avea și imagini colorate glossy înăuntru. Îmi citea mama din ea. Unul dintre desene mă înfricoșa, arăta un Gerilă bărbos, negru, încotoșmănat într-o haină mițoasă mare, tot neagră și ea, pe fundal roșu, avea barba și părul zburlite și nu mă puteam uita la el. De câte ori ajungeam la pagina asta, îi ziceam să citească și să o întoarcă repede și nu mă uitam deloc.
Cred că tot dinainte să știu să citesc am avut pick-up și o mulțime de discuri cu povești. Înainte de asta au fost diapozitivele, care însă nu m-au încântat atât de tare, erau fascinante, dar nu îmi amintesc mare lucru din ele.

După ani, când mă pregăteam pentru facultate am descoperit că ”Harap Alb” este de fapt un basm cult, în care Creangă, băiat de la țară cum a fost el, dar școlit și iubitor de carte, a topit mitologii și cunoștințe culese dintr-o arie culturală vastă. Adriana Babeți a fost cea care, la meditațiile de literatură română pentru examenul de admitere, ne-a prezentat ”Creangă și Creanga de Aur” de Vasile Lovinescu, pe care până azi nu am reușit să o citesc, dar îmi amintesc suficient ca să spun că, la vremea aia, rămăsesem cumva cu gura căscată de admirație.

Nu mai am habar care a fost prima carte de orice fel citită de mine cu ochișorii mei. Am învățat repede literele, cam de pe la 4-5 ani, deloc de mirare ținând cont că am crescut între povești. Aveam și două verișoare cu 2, respectiv 3 ani mai mari decât mine, pe la care eram toată ziua, bună ziua, că stăteau în vecini, și mă mai nimeream pe la ele când își făceau temele, așa că trebuia să și le facă cu mine acolo, curioasă, lângă ele.
Primul meu roman, neterminat niciodată, a fost ”Colț Alb” de Jack London. Al doilea a fost ”Robin Hood”, de Alexandre Dumas. Pe primul l-am numit și în lista mea de zece cărți care m-au influențat sau marcat sau așa ceva, scrisă acum vreo săptămână, două, pe Facebook. Atunci mi-a și venit ideea să vorbesc mai pe larg despre cărțile mele iubite, așa că am început astăzi cu ceea ce ați citit până aici.

Advertisements

, , , , , , , , , , , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: