Pentru că tot au fost alegeri Europarlamentare

Nu am mai scris de mult poezie și cumva tot efortul meu s-a împrăștiat în alte direcții (postat comenarii pe pagina Huffington Post, nou job, învățat make-up pentru o afacere pe care să o pornesc cu partenerul meu). Asta este prima poezie scrisă după cel puțin doi ani în care nu am mai pus nici un vers pe niciunde.

copilăriile niciodată 

ne-am umplut buzunarele
cu mici cadavre de vrăbii spânzurate
prin spărturile țesăturii
ciocurile lor rescriu un cod al
rușinii imprimate în piele
același motiv pentru care
ne dezbrăcăm
doar în puținele ore de uitare de sine
când nu avem nimic
de pierdut
privirilor bisturiu

într-un prezent îmbrăcat în pereți albi
ferestrele poartă numele
fiecărei dureri
și o singură ieșire
abandonul

pe atunci
doar
vechile noastre capcane de prins
povești
când așteptam
să ne crească noi și fascinante membre din fiecare încheietură
caldă flexibilă
însă ligamentele s-au întărit rând pe rând
până la statutul de spânzurători mascate

podiumuri ale crimelor noastre pe care
inocenți
îngândurați
și inutili
le purtăm în involuntare apendice
tivite sub haine

copilăriile noastre nu s-au întâmplat niciodată
am primit moștenire o lume
ca un subsol de metrou în construcție pentru încă
1000 de ani
proiecte pentru viitorul de aur
al fiecărei generații de sacrificiu
despre care nu se mai aude vreodată ceva
decât că
ei își mulgeau singuri vacile își țineau cartofii în pivnițe
pisicile lângă sobă
aproape de speranța că nepoții lor o vor duce mai bine
decât că
ei prindeau buzele copiilor cu invizibile ace de siguranță
să le lipească strâns
să nu spună bancuri periculoase în fața necunoscuților
decât că
ei zbierau ca niște câini înfometați în lanț
”fraților, am învins, gurile tunurilor ne îmbrățișează
larg căscate”

o lume din care am păstrat câteva tăieturi
abia descifrabile
pentru
un nou cod al nepăsării învățate
pentru că și noi vrem
pentru că ajunge cât am fost indezirabili
vecinii-fantome zidiți în
falsuri istorice
sărăntocii alungați de la ultimele resturi
de cină coclită în porțelanuri
pentru că venim din urmă ca niște dinozauri
prea mult ignorați
zdrăngănindu-le scheletele incomplete
zâmbind cu mandibule pe jumătate zdrobite

fraților, am ajuns, opriți
nebunia asta
buzunarele noastre pline de vrăbii spânzurate
sunt tot bagajul pe care îl aducem cu noi
primiți-ne cu porțile deschise
cu câinii legați
să ne mârâie fiecare mișcare de pleoapă
cu fricile fioros atârnate la gât

în ultimul act
ne regăsim în fruntea unui pluton de execuție
de partea cealaltă tot noi
oglindim gesturile unei lumi pe care nu o înțelegem
uniformele foșnesc ca niște stanioluri
dușmănoase
executăm
într-un hohot de râs neoprit de vreo 200 de ani
încoace

 

 

 

 

Advertisements

, , , , , , , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: