Nebunia dulciurilor lovește din nou

Pentru cineva convins de binefacerile dietei low-carb de inspirație ketogenică, iubesc prea mult să-i îndop pe alții cu dulciuri. Numai în ultima lună de zile am propulsat glicemia colegilor de muncă pe culmi apreciabile (de două ori). Mă mai fac vinovată de a-mi fi atacat colegii de casă, prietenii și rudele britanice cu niște torturi (cu accent unde vreți voi) demne de sinucidere pofticioasă prin zaharisire profundă. Cât despre partenerul meu, ei bine el suportă deja eroic toate atacurile mele îndopătoare.
După ce am sărbătorit Crăciunul de câteva ori și ziua mea tot de atâtea ori, plus ziua lui, știu că este momentul să mă opresc și să revin strategic la o viață mai sănătoasă. Parte din plan este și să trec la făină de cocos, ale cărei beneficii, pentru mici și vinovate giumbușlucuri culinare, sunt incontestabile: are cu peste 50% mai mult conținut de fibre față de făina de grâu cu tărâțe chiar (61 g din 100) și puțini carbohidrați (2/3 din cantitatea de carbo o fac fibrele, care nu se asimilează în organism, după cum știm). Cu baza pentru aluaturi rezolvăm în felul acesta… dar ce ne facem cu cremele dulci, ce ne facem cu CIOCOLATA? Iată marea dilemă.

Nu știu câți dintre cei care citiți sunteți din Banat sau ce tangențe ați avut cu vestul țării, dar în zona de câmpie de unde provin eu tradiția austriacă a dulciurilor încă se face simțită. Am crescut cu nucile, ciocolata și frișca amestecate delicios în visele de sărbătoare, caramelul răsucindu-se în închipuiri dulci și duh de vanilie ca un înger al tentației. Blaturile torturilor de acasă au fost mereu pufoase și moi, cremele consistente și fără frică de colesterol, prăjiturile dense și aromate.

Sezonul dulce a când aveam planificată o dimineața de Secret Santa la serviciu. Probabil că majoritatea știți despre ce vorbesc, dar voi explica, pentru orice eventualitate. Numele fiecăruia dintre noi a fost scris pe o felicitare, plicul sigilat, toate plicurile puse apoi într-un bol din care am extras fiecare. Ideea este să-i cumperi un cadou persoanei a cărei nume l-ai tras, dar să-l împachetezi în secret și tot la fel să-l primească, fără să se știe cine a fost Moș Crăciunul. Bineînțeles, dacă tragi propriul tău nume, este permis să lipești plicul, să-l pui înapoi și să tragi altul. Pentru cei cărora le plac cadourile și jocurile, pentru copiii mici și mari, combinația asta merge perfect. Bine, știu că poate fi o tortură și doar o altă bătaie de cap de care unii chiar nu aveau nevoie, dar… uneori mai ai și ghinion.  

Dimineața de team building la serviciu cu cafea și Secret Santa s-a asortat foarte bine la dulciurile mele de inspirație bănățeană. Pentru acest atac dulce mi-am luat drept aliată o persoană de încredere, poetă și ea, plus o foarte bună blogăriță în domeniul culinar. Pe Liana Toma o știu din raiul nostru boem de la Crivaia, o stațiune de munte din Caraș-Severin unde cenacliștii timișoreni obișnuiau să meargă câte o săptămână în fiecare vară, la cabana Casei Studenților. Nu ne-am mai văzut apoi ani buni de zile, noroc cu Facebook, mai nou.
Îmi place ce face Liana, asta în afară de faptul că deja i-am gătit câteva dintre rețetele de pe site și mi-au fost cerute de către cei pe care i-am îndopat cu ele. Mamă casnică și poetă, cu un volum la sertar, dacă știu eu bine, și câteva deja publicate, Liana și-a găsit încă o pasiune de care să se bucure și alții. Din câte am citit de-a lungul timpului la ea pe blog, nu se rezumă doar la a găti și a publica rețete, ci a și câștigat câteva concursuri, a făcut un curs, drept urmare, la o școală culinară din Italia, are stand pe la diverse târguri de profil. Pentru mine, asta înseamnă să reușești cu mijloacele pe care le ai la îndemână. Cu alte cuvinte, opțiunea ei de a se ocupa de copil și a nu își lua un serviciu n-o oprește să facă lucruri în plus, de succes, care bănuiesc că îi aduc și beneficii materiale/financiare.

DSCF3705

Acum, revenind în paradisul prăjiturilor, în noaptea dinainte de Secret Santa am copt cornulețele cu vanilie și bețișoarele cu nucă. Pe astea din urmă acasă le numeam ”ștangle”. Dacă nu mă lasă memoria (de la atâția carbohidrați), cuvântul are ceva conotații porcoase. Pentru necunoscători, în Banat se pare că a existat mereu un apetit pentru glumele nevinovate cu trimiteri ”murdare”, probabil de inspirație germană, porn-ul german, faimoasele desene animate populare prin anii 90 și filmele cu Heidi cu codițe blonde, răsturnate în hambar de Hanși musculoși, cred că au avut faima lor.
Pe când făceam lecții de acordeon acasă, de două ori pe săptămână, cu un profesor particular, l-am invitat într-o zi după lecție să mănânce cu noi niște ”puțișoare”. Astea sunt un fel de… râme, scuzați cuvântul, dar nu găsesc altul mai potrivit, făcute din aluat de găluște cu prune, fierte și date prin pesmet. Profesorul a căscat ochii, bunicii mei și-au cerut scuze și i-au explicat despre ce era vorba.

Cornulețele cu vanilie după rețeta de pe blogul Lianei au avut succes total. Managera directă și managera de zonă mi-au cerut amândouă rețeta. Ștanglele nu le-am nimerit eu prea bine, că nu am citit instrucțiunile prea atentă, dar data viitoare am să le fac mai bune. Și va exista o dată viitoare, că măcar astea sunt fără făină.

DSCF3719Apoi a urmat ziua lui A., partnerul meu, pe care l-am trezit din somn după o tură
de noapte să-l îndop cu ciolan de porc, legume, și tort cu cremă de cafea. M-am muncit ceva mai mult până am decupat toate bucățelele alea de marțipan, le-am uns cu ciocolată albă, ciocolată neagră, le-am lipit de tort, chițibușeală, nu glumă, dar a meritat.
Cât am fost acasă am făcut pauză de la copt dulciuri, nu de alta, dar acolo am competiție serioasă în mama și în vecina noastră pricepută foc, care face torturi la comandă, frumoase și gustoase de stă mâța-n coadă. Bine, asta și faptul că eram în vacanță, m-am dus acasă ca să stau cu fundul pe canapea, să mă uit la tv, să ies la plimbare și pe la chefuri.

Revenită în UK, mi-am reintrat în pielea de maestru bucătar în bucătăria proprie. Mi-am sărbătorit și aici ziua de naștere, cu colegii de casă și cu prietenele, și a ieșit cea mai faină petrecere în bucătărie din câte s-au făcut vreodată. Am început din timp cu pregătirile, așa că am avut vreme să fac și ouă umplute cu pateu din ficat de pui, producție proprie, ornate cu maioneză din ulei de rapiță presat la rece, apoi ruladă de carne umplută cu cârnați, ciuperci, ardei copt și ouă fierte, iar în carnea tocată am pus și morcov și gulie rasă, o nebunie aromată. Rulada de spanac cu somon, un vis low carb, am luat-o de pe site-ul Lianei Toma, am combinat eu niște ciuperci cu brânză feta, smântână și pătrunjel și am umplut bine niște roșii.
Desertul, de data aceasta, a fost aromat, crocant și nu foarte dulce: tort Krantz. Numele, fără dubiu, este unul german. Rezultatul? Închideți ochii și imaginați-vă o atingere pufoasă, ușoară, urmată de o explozie de cristale de caramel și nucă. Dacă ați rămas indiferenți, e clar: sunteți alergici la nucă, sau la zahăr.

DSCF4452

Din tortul Krantz (nu am poze bune cu el, culmea!) mi-a rămas un colț să duc și la serviciu, și iarăși am atentat la glicemia colegilor mei, nu că ar fi protestat ei prea tare. Ba chiar mi s-a sugerat că aș putea să fac catering, să gătesc la comandă. De fapt nici mi se pare o idee rea. Ar putea fi o mică afacere de viitor.

Ultimul episod din saga mea dulce-otrăvitoare (pentru cineva convins de beneficiile dietei low-carb) s-a întâmplat chiar astăzi, când am avut-o invitată pe verișoara mea englezoaică și soțul ei, mutați de curând în zona în care locuim și noi.
Am făcut un fel de cheesecake cu blat din fulgi de ovăz prăjiți + alune prăjite și zdrobite, amestecate astea două cu ciocolată neagră topită și unt, peste care vine turnată, în porții, o cremă făcută din frișcă, mascarpone bătut cu zahăr, lapte și gelatină, jumate îmbinată cu ciocolată albă, jumate îmbinată cu ciocolată neagră. Mai am în frigider jumătate de tort, dar mi-e o lene îngrozitoare să mai cobor să-i fac vreo poză. Poate mâine. Asta dacă nu cumva mâine mă voi trezi cu conștiința omului care vrea să mănânce sănătos și voi spune: ”Jos tirania zahărului și a ciocolatei, a blaturilor și a cremelor! Să nu mai văd dulciuri în fața ochilor! De acum, legume, grăsimi bune și proteine, sală și înot, pilates și alergat! Omul ketogenic revine!”. 

Da, următorul post culinar va fi despre cum am descoperit eu dieta ketogenică.

 

 

Advertisements

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: