Citesc o carte care nu se dorește beletristică, dar are farmecul experienței umane calde și vii atât de bine impregnat, încât l-aș putea numi pe autor un scriitor al întâlnirilor nemijlocite. Este prima pe care am început să o lecturez integral pe laptop, oricât de anacronic, straniu sau mai știu eu cum sună asta. Scriu printre picături, atunci când nu lucrez pentru următorul nivel de calificare și când nu sunt la job sau nu mă ocup de Avon. Stau la povești cu noii colegi de locuință, un elvețian care își face calificarea ca pilot în Bournemouth, o portugheză care își face și ea rezidențiatul în medicină tot aici, un indian care lucrează în bancă, dar are și afacere proprie la Londra și (tot acolo) o soție care zilele astea așteaptă să nască. Mă țin de noul program de mâncat low-carb high fat și chiar funcționează. Din când în când mai scap la cofetăria mea preferată, unde te-ai duce și fie să te uiți doar ca la expoziție, să-ți desfeți creierul pofticios cu imagini rupte dintr-un paradis copilăresc al dulciurilor.
Și, în mod constant, urmăresc ce se întâmplă cu Roșia Montană, în ce tertipuri se mai încolăcește nemernicia politicienilor și a cățeilor jurnalistici, cum oamenii continuă să protesteze și, o dată ce și-au făcut auzită vocea, sunt pregătiți să meargă până unde este necesar ca România să nu mai fie tratată ca un teritoriu al nimănui, bun doar de jefuit și batjocorit.
În urmă cu ceva vreme am postat imagini de la Fân Fest 2006, unde am fost ca jurnalistă și tototdată participantă la secțiunea de literatură. Acum revin cu fotografii din 2007, când am dus evenimentele ”Efectul de seară” cu Ovia Herbert la cortul de cultură. În mod ciudat nu mai am nici o fotografie de la evenimente cu invitații noștri: Miruna Vlada și Octavian Soviany, Blazzaj, AG Weinberger. Poate că le-am făcut cu aparat primit de la redacție, nu-mi mai amintesc exact circumstanțele. Ce știu este că lipsa de protocol pe care o doream cu ”Efectul de seară” s-a potrivit perfect cu atmosfera de festival în inima munților. Poate sună dulceag, dar acum că scriu iarăși despre festival și zona respectivă parcă simt aromă de fân și aer proaspăt de munte. Poate că-mi lipsește doar, de când m-am impregnat cu atmosfera țărmului britanic.
Să dăm drumul la imagini acum.
#rosiamontana
Peisaj moleșit cu cort și căpiță de fân, după-amiaza.
În copilărie visam să am și eu un cal în curte, pe care să încalec și să plec la plimbare când aveam eu chef.
Cu Miruna Vlada și cu Octavian Soviany, adăpostindu-ne de arșița amiezii.
Cu privirea la cer, printre mere verzi.
La concerte, sub Lună.
Printre stânci poți ajunge la cer. Sau le dai pe un monstruos lac cu cianuri?
Perspectivă spre viitor sau spre trecut?
În ținută de festival, pe un colț de stâncă de unde se putea admira valea.
Există o cale ca tot peisajul acesta să nu rămână doar în fotografii, pe care să le privească nostalgic
sau cu mirare niște oameni cianurați fără vreo șansă de dezintoxicare.
Land Inside 
#1 by Ilici on 26 September 2013 - 9:31 am
Ce frumos arata totul ! Asta, evident, daca ne luam numai dupa fotografiile tale alese “pe spranceana”. As avea si eu o intrebare, daca nu va este cu suparare: de ce nu postezi cateva fotografii si cu maldarele de steril “ecologic” par egzemplu? Sau cu apa rosie de acolo? Sau cu infrastructura praf si pulbere, ca tot vorbim de “turism” la Rosia Montana ca alternativa la minerit? Sau astea nu fac parte din realitatea ta virtuala?
LikeLike
#2 by Catalina George on 26 September 2013 - 10:04 am
Nu am asemenea fotografii, nu m-a interesat vechea exploatare minieră de la Roșia Montană, pentru că timpul nu poate fi dat înapoi. Și nu știu despre ce realitate virtuală vorbești tu, eu am fost acolo și fotografiile astea sunt făcute de mine.
Din cauza cui este infrastructura praf și pulbere, ceea ce să zicem că elimină, deocamdată, turismul ca variantă? Numai în Munții Apuseni este infrastructura praf și pulbere sau era și în Bucovina, prin 2010, când managerului unuia dintre marile hoteluri din Vatra Dornei se plângea că le-a scăzut drastic numărul de turiști din străinătate, în special din Ungaria, care veneau în număr mare, din cauză că starea drumurilor este dezastruoasă? Acolo a cui era responsabilitatea, nu cumva tot a mârșavilor care vor să ne convingă că a distruge și mai mult este singura soluție?
Pe logica asta, după holocausturile nazist și comunist ar trebui să fie liber la ucidere sub pretexte ideologice în Europa, că tot s-a mai făcut și la scară largă.
Da, totul arată frumos pentru că așa și este. În procent mare, mediul natural de acolo este curat, pădurile produc oxigen pentru toți, vegetația stăpânește acolo unde este nevoie.
LikeLike