Cât poți cuprinde

DSCF0495

Am fost iarăși acasă, în Banat. Printr-o îmbinare de împrejurări, am ratat vizita de Paște, așa cum îmi doream inițial, ca să pot merge la slujba de Înviere, să fiu în Duminica Învierii acasă, în biserica unde slujește tatăl meu. Alți colegi și-au luat, din nou, aceiași colegi, concediu și anul acesta de Paște. Nu e vorba despre englezi, că ei sărbătoresc (și nu prea

 sărbătoresc) în rând cu lumea catolică. Imediat ce am aflat am intrat pe net și mi-am rezervat bilete de avion pentru sfârșitul lui mai.

Ratând Paștele, am ratat și vremea aceea superbă, vara prematură, când mi-aș fi putut întinde pielea la soare, să câștig o nuanță mai potrivită cu sezonul cald, în locul galantarului de brânzeturi pe care-l reprezint cu succes. N-am avut ocazia să asist la construirea cuibului pentru iepuraș, să merg în procesiune prin sat, cântând ”Hristos a înviat” și nici să particip la slujbele din Săptămâna Patimilor.

În afară de asta, n-am pierdut nimic.

DSCF1256

Anul trecut am fost în țară în concediul din septembrie, când am prins ruga din Banat în comuna părinților, iar înainte de asta, la începutul lui decembrie 2011. Fiecare dintre vizitele astea a avut altă nuanță, în fiecare dintre cele trei ocazii m-am apropiat de rădăcini în alt fel, cu altă parte a mea. Și nu e deloc exagerat să spun că, cu cât mă îndepărtez mai mult de rădăcini, cu atât mă apropii de ele mai mult. Exact ca un copac. Cu cât îi sporește mai mult coroana, cu atât mai importante sunt acele încrengături ascunse, care-l țin ancorat în pământ, care-l hrănesc și-i dau punctul de sprijin, de plecare, de înălțare.

 

Am regăsit Banatul mai proaspăt ca oricând în ultimii ani. Probabil că el e cam la fel, cu excepția silozurilor ridicate de străinii care au cumpărat pământurile de la șes, am înțeles că majoritatea ar fi ale americanilor, cei ce dețin și vechiul Comtim. Au mai dispărut sau au mai apărut elemente în peisaj, cum ar fi plopii tăiați de pe șoseaua care duce spre Birda, venind dinspre Timișoara, sau pensiunile crescute din piatră seacă, aș putea zice, în Bocșa. De ce din piatră seacă? Din ce altceva, când fostul combinat arată ca un craniu fără mormânt, complet descârnat și lăsat să se subțieze și mai tare în ploaie?

Ironia face ca destule pensiuni să fi fost ridicate chiar în fața halelor care dau impresia că stau să cadă.

 

După doi ani în UK, blândețea șesului bănățean, întindere de un verde vesel, cuminte, din loc în loc pătat de pâlcuri de copaci sau chiar îmbrăcat într-un colț de pădure, mi-a făcut bine. Aici ochiul nu prea cunoaște opreliști, până și în localități dispunerea caselor oferă perspectivă, protejând în același timp intimitatea a ceea ce se află dincolo de gardurile ce nu expun prea mult vederii. În schimb, o dată aflat pe stradă, zidurile nu te agresează, spațiile verzi din fața clădirilor te lasă să te plimbi liniștit, fără să îți înghesuiească privirea între colțuri și umbre. Pe șosele poți depăși fără probleme, de cele mai multe ori vezi până hăt departe. Dacă vremea e frumoasă, însorită, senină, apare la orizont, înspre sud-vest, linia munților, întunecată și curbată ca o spinare de bivol întins să-și facă siesta.

La un moment dat cred că postasem pe blogul vechi un text de-al lui Ion Monoran despre ”Banat, Brabant românesc”. În cele 9 zile petrecute acolo cred că l-am înțeles/simțit mai bine decât oricând. Asta s-a văzut și din afară, pentru că albumul meu cu fotografii făcute pe acasă, la ai mei, se pare că a atras cei mai mulți privitori acolo unde l-am postat.

 DSCF0490

Banatul pe care-l cunosc eu are de toate. S-ar putea spune că n-are nimic radical, că e prea cuminte, prea așezat, că prea sunt toate dozate și nimic nu excelează. Criticii cei mai aspri ai zonei mele natale așa ar zice. Eu însămi am plecat de acolo pentru că am vrut mai mult, întâi în State pentru un an, apoi în București pentru cinci și acum în UK, for God knows how long.

Totuși, rădăcinile mele se simt foarte bine în solul bănățean, pe care dansurile bunicilor mei sunt încă jucate de tineri care poartă același costum popular, cu mândrie, că bănățanu-i mândru. Prăjiturile mamei sunt neegalate, chiar dacă am, în orașul unde locuiesc, o cofetărie unde mi-am făcut ritual să merg. Timișoara mi-e la fel de dragă, arhitectura austro-ungară rămâne la fel de impetuoasă și pătrunsă de propria importanță, fără să-ți dea peste ochi cu asta. Am găsit orașul năpădit de vegetație frumos îngrijită și de trandafiri, de o adunare înnebunitoare de trandafiri. În viața vieților mele n-am văzut atâția trandafiri, chiar dacă am crescut, pentru o bună parte, și în ”orașul florilor”, și nu doar în Timișoara am dat de ei la tot pasul, ci inclusiv în Deta și în Caransebeș.

 

Banatul montan stă în aceeași paragină, dar are aceeași oameni mândri, care păstrează ce-i al lor chiar dacă vremurile par să-i fi uitat. Pădurea din zona Reșiței, deloc aspră, are o dulceață a ei aparte, îmbrăcând peisajul într-o umbră răcoroasă și primitoare. Dar despre ocazia cu care am fost acolo am să vorbesc altă dată.  Urmează mai multe și despre Timișoara.

Cine nu înțelege de ce ”Banatu-i fruncea”, poate să sară cu arțag, cu ironii și înjurături și tot felul de exemple supărate, despre eu știu întâmplări înfiorătoare, cum ar fi niște unii care se băteau sau un grup de fuste colorate care făcea mizerie pe stradă. Mizerii și porcării se întâmplă oriunde. Suflul unei regiuni nu-l simți însă așa, băgându-ți nasul în cele mai infecte pivnițe și scărmănând în haznale, ca să rânjești apoi cu rahat sub unghii și pe gingii. Dacă vrei să cunoști un spațiu și un timp caști bine ochii, nu prea tare că s-ar putea să-ți provoci singur vedenii, dar suficient cât să cuprinzi ce e de cuprins. Apoi te dai câțiva pași înapoi, pentru perspectivă. Și, după ce ai cântărit detaliile, încerci să cuprinzi întregul cadru. De obicei, asta nu se poate face când ai venit cu lecția gata știută de acasă.

Respect Banatul în care am crescut, cu atât mai mult cu cât îi simt suflul în propria mea respirație, îi înțeleg istoria și nu aștept să facă nimic pentru mine. 

Advertisements

, , , , , , , , , , , ,

  1. #1 by ofloarealbastra on 19 August 2013 - 3:20 pm

    Ufff! Te-ai mutat? Bine, imi faceam procese de constiinta, credeam ca te-ai suparat pe mine si ma-ntrebam cu ce oi fi gresit

    Like

  2. #2 by Catalina George on 26 August 2013 - 11:23 pm

    Da, după câte se pare am schimbat blogul.

    Like

  3. #3 by Liana Toma on 27 August 2013 - 5:00 pm

    Excelent! M-ai facut sa-mi remomeroz scene din copilarie. Eu nu sunt nascuta in Banat, ci crescuta. De 37 de ani traiesc in Timisoara, iar Banatul meu inseamna copilaria mea, in vacantele din Izvin, Faget si Ictar-Budint. Ma mandresc ca-s banatanca 😉

    Like

    • #4 by Catalina George on 27 August 2013 - 5:03 pm

      Nici bunicul meu matern nu era bănățean prin naștere, a făcut armata și a rămas aici, cunoscând-o pe bunica. El de loc era bucureștean, dar nu s-a mai dat dus.

      Și bun venit, Liana, te mai aștept.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: